Înapoi

Hotărârea nr. 369/2025 din 30.10.2025

H O T Ă R Â R E referitoare la modificarea și completarea H.C.L nr. 60/13.03.2025 privind aprobarea Regulamentului pentru Administrarea Parcărilor de Reședință în Municipiul Slobozia, cu modificările și completările ulterioare

 H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. I. - Se aprobă modificarea și completarea Regulamentului privind Administrarea Parcărilor de Reședință în Municipiul Slobozia, Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 60/13.03.2025, parte constitutivă a acesteia, după cum urmează:

(1) . Articolul 10 din cadrul Capitolului II al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 10 Atribuirea locurilor de parcare se va face pentru o perioadă de 3 ani, fiind încheiat un contract de  închiriere sau comodat. Este interzisă cedarea sau orice altă formă de înstrăinare a contractului către alte persoane, cu excepțiile prevăzute în prezentul regulament.

 

(2) . Articolul 13 din cadrul Capitolului II al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 13. (1) Per apartament riveran se vor atribui, în urma procedurii licitației, câte maxim două locuri de parcare, indiferent dacă numărul de autoturisme deţinute este mai mare. Întâietate vor avea solicitanții fără niciun loc de parcare. În parcările de reședință nou-înființate, accesul la al doilea loc de parcare se va putea face într-o perioadă rezonabilă de la data înregistrării acesteia în sistemul electronic, în funcție de numărul de locuri nou-creeate și de numărul de potențiali solicitanți pentru primul loc de parcare. Compartimentul Patrimoniu, Concesiuni, Cadastru și Fond Funciar va urmării desfășurarea licitațiilor și încheierea contractelor în aceste zone, urmând ca în funcție de disponibilități să ofere accesul și solicitanților pentru al doilea loc de parcare. Perioada rezonabilă poate varia între o lună și trei luni.”

(2)Pentru deținătorii de două autoturisme per apartament riveran, participarea la licitația electronică cu cel de-al doilea autoturism este permisă numai după încheierea unei licitații cu primul autoturism, într-un termen rezonabil stabilit de Compartimentul Patrimoniu, Concesiuni, Cadastru și Fond Funciar, care poate fi de pâna la trei luni, în funcție de disponibilitățile zonei.”

 

(3) . Articolul 21 din cadrul Capitolului III al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se modifică și se completează cu trei alineate și va avea următorul cuprins:

Art. 21.  (1) Prețul de pornire la licitație pentru primul loc de parcare este de 120 lei, iar pentru cel de al doilea loc este de 350 lei inclusiv la reînnoirea  contractelor pentru care prețul a fost mai mic decât această sumă. Reînnoirea contractelor se va face în condițiile regulamentului aflat în vigoare la data întocmirii.

(2) Pentru persoanele prevăzute la art. 16 alin (1) prețul de pornire la licitația pentru al doilea loc de parcare este de 120 lei;   

(3)  Pentru toate tipurile de contract se datorează taxă pentru folosinţă teren, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal şi se constituie venit la bugetul local.

 

(4). Articolul 28 din cadrul Capitolului III se modifică și se completează cu două noi alineate, b^1 și c^1, urmând ca acesta să aibă următorul cuprins:

Art.  28 (1) Persoanele fizice/ juridice  cărora li s-a atribuit un loc de parcare:

 a)  Pot renunţa la utilizarea locului de parcare, cu condiţia achitării la zi a prețului  depunând o cerere, cu copie de pe actul de identitate şi contractul de folosință/ de comodat în original, la sediul primăriei municipiului Slobozia sau prin mijloacele de comunicare online, către Compartiment Patrimoniu, Concesiuni, Cadastru și Fond Funciar  care se va soluţiona într-un termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, dată până la care solicitantul va datora chirie.

b)  În cazul decesului titularului contractului soţul/soţia, copilul/părintele, alţi aparţinători, defunctului/defunctei, au obligativitatea de a informa Compartiment Patrimoniu, Concesiuni, Cadastru și Fond Funciar din cadrul primăriei Slobozia şi să transmită copia certificatului de deces în termen de 30 de zile de la data decesului.

b^1) În situația radierii persoanei juridice urmare lichidării sau dizolvării, asociatul/administratorul societății are obligația de a informa Compartimentul Patrimoniu, Concesiuni, Cadastru și Fond Funciar din cadrul Primăriei Slobozia și să transmită copia certificatului constatator emis de ONRC, în termen de 30 de zile.

c)  Soţul/soţia, copilul/părintele defunctului/defunctei, care deţin acelaşi domiciliu, poate solicita preluarea contractului în nume propriu în condițiile prevăzute în prezentul Regulament, cu excepţia contractelor de comodat care vor fi preluate în funcţie de încadrarea beneficiarului. Preluarea se va face pe baza unei cereri depusă sau transmisă prin mijloacele electronice însoţită de documentele care au stat la baza contractului inițial, noul contract având o valabilitate egală cu cea din vechiul contract al defunctului/defunctei. Dacă aparținătorii mai dețin un alt loc de parcare, acesta din urmă va fi considerat al doilea loc și va avea un preț de 350 lei/an sau prețul din vechiul contract dacă acesta este mai mare de 350 lei/an. Contractul de folosință astfel dobândit va putea fi prelungit doar în condițiile dezbaterii succesiunii până la data împlinirii termentului de valabilitate.

c^1) În situația radierii persoanei juridice și după transferul patrimoniului acesteia către asociat/i se poate prelua locul de parcare de către unul din aceștia în condițiile în care este proprietarul/deținătorul imobilului pentru care s-a atribuit parcarea persoanei juridice cu respectarea celorlalte condiții prevăzute în Regulament. Contractul de folosință al persoanei juridice poate fi preluat de către asociat/i și în timpul funcționării societății dacă persoana fizică întrunește condițiile prevăzute în prezentul Regulament.

d)  Contractul poate fi reziliat prin cerere transmisă de soţul/soţia supravieţuitoare sau o rudă apropiată, însoţită de o copie a certificatului de deces, precum și de către asociat/administrator în cazul radierii persoanei juridice însoțită de o copie a certificatului constatator emis de ONRC.

(2) În cazul în care nu se declară decesul titularului persoană fizică sau radierea persoanei juridice, se va proceda la vacantarea locului de parcare conform procedurii de autosesizare prevăută la  art. 36 din prezentul Regulament.

(3) În urma rezilierii contractului Direcţia de Administrare a Domeniului Public Slobozia va ridica plăcuţa cu numărul de înmatriculare de atribuire a locului de parcare.”

 

(5). Capitolul III al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se completează cu un nou articol, art. 28^1 care va conține 4 alineate și va avea următorul cuprins:

Art. 28^1 (1) Contractul de folosință a unui loc de parcare rezidențială poate fi preluat prin schimbarea titularului de către soțul/soția, unul dintre copii, unul dintre parinți sau unul dintre socrii care au domiciliul/reședința la aceeași adresă cu cea din contract, cu respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute în prezentul Regulament și cu acordul prealabil al titularului de contract exprimat în scris.

(2) În situația înstrăinării imobilului pentru care există în vigoare un contract de folosință a unui loc de parcare, noul deținător al imobilului poate solicita preluarea contractului. Contractul astfel preluat își va menține toate clauzele avute de vechiul deținător al imobilului în condițiile prevăzute de prezentul Regulament. Dacă noul deținător este la al doilea loc de parcare, acestuia i se va percepe un preț de 350 de lei/an dacă prețul vechiului contract este mai mic decât această sumă sau prețul din vechiul contract dacă acesta este mai mare de 350 de lei/an.

(3) Locul de parcare poate fi schimbat între două persoane care au contracte de folosință valabile, în baza unei cereri de schimb semnată de către ambii solicitanți. Contractele nou încheiate își vor menține aceleași condiții și clauze pentru fiecare titular care a solicitat schimbul, respectiv cu întrunirea condițiilor de eligibilitate prevăzute în prezentul Regulament la data încheierii noilor contracte.

(4) În situația închirierii imobilului pentru care există în vigoare un contract de folosință a unui loc de parcare, chiriașul poate solicita preluarea contractului, cu acordul scris al proprietarului, pentru o perioadă egală cu cea a contractului de închiriere a imobilului dar nu mai mare decât cea din contractul de închiriere loc parcare. Celelalte condiții privind acordarea unui loc de parcare prevăzute de prezentul Regulament trebuiesc îndeplinite de către chiriașul imobilului.”

 

(6). Articolul 36 din cadrul Capitolului IV al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 36. Procedura de vacantare în caz de autosesizare în urma înstrăinărilor de imobile sau autoturisme, deces titular contract, radiere persoană juridică etc., va cuprinde următorii paşi:

-se va transmite notificare către titular pentru solicitarea de clarificări sau completarea de documente suplimentare justificative;

-după 30 de zile de la data emiterii primei notificări, în lipsa unor clarificări sau completarea documentaţiei din dosar, se va urma procedura de reziliere de drept a contractului, iar locul de parcare va deveni vacant în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării de reziliere. Faptul că informarea şi notificarea nu sunt recepţionate/primite/ridicate de la curierat în urma avizării, de către titular sau aparţinător, nu anulează efectul rezilierii contractului.

Pe toată perioada până la vacantarea de drept, prin măsurile prevăzute de prezentul Regulament, pe numele titularului va fi înregistrată contravaloarea prețului şi accesoriile corespunzătoare, conform legislaţiei în vigoare, ce se constituie datorie către bugetul local.”

 

(7) . Articolul 41 din cadrul Capitolului IV al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se modifică și va avea următorul cuprins:

Art.  41. Nu pot participa la procedura de atribuire persoanele fizice/juridice care nu pot dovedi domiciliul sau reşedinţa/sediul social sau sediul secundar  în blocul care are arondat locul de parcare solicitat, care nu pot dovedi că deţin în proprietate/ folosinţă spaţiul în imobilul arondat parcării de reşedinţă.

Art. 42 din cadrul Capitolului IV al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia, se abrogă.

(8) . Alineatul (2) al articolului 44 din cadrul Capitolului IV al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 44

(2) Proprietarii de garaje amplasate pe terenuri concesionate sau pe terenuri proprietate particulară din zona locuințelor colective nu se pot înscrie la licitație în vederea obținerii unui loc de parcare. Fac excepție deținătorii de garaje situate în zona de locuințe individuale (case) și amplasate în interiorul curților.”

(9) . Alineatul (3) al articolului 44 din cadrul Capitolului IV al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se abrogă.

 

(10). Articolul 50 din cadrul Capitolului IV al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 50 (1) În vederea obținerii unui loc de parcare rezidențială, toți solicitanții vor completa dosarul cu documentele mai jos menţionate, urmând ca aceștia să participe, în mod obligatoriu, la una din procedurile de licitaţie (ședință publică sau electronică), prevăzute în prezentul Regulament.
(2) Documentele obligatorii în mod cumulativ pentru înscrierea la una din procedurile de licitație (ședință publică sau electronică), prevăzute în prezentul Regulament, sunt următoarele:

a) Cerere semnată olograf, însoţită de consimţământul privind prelucrarea datelor personale conform Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul General privind Protecţia Datelor- RGPD);

b) Documente privind domiciliul/ reşedinţa: copie B.I./C.I/C.E.I., în care să fie consemnat domiciliul sau viza de reşedinţă corespunzătoare adresei apartamentului pentru care se solicită atribuirea locului de parcare. Până la implementarea cititoarelor electronice, deținătorii de C.E.I. (cartea electronică de identitate) vor prezenta adeverință eliberată de Direcția de Evidență a  Persoanelor Slobozia sau dovada obținută cu ajutorul aplicațiilor electronice din care să reiasă adresa de domiciliu;

c) Documente privind imobilul (apartamentul) actul de proprietate al apartamentului (contract vânzare-cumpărare, întreținere, donaţie, certificat moştenitor, etc.). În situaţia în care proprietarul/proprietarii imobilului este/sunt: părintele/părinţii, copilul sau unul dintre socrii/ambii socrii solicitantului, se va ataşa documentul care să ateste calitatea mai sus menţionată, fără alte documente suplimentare. În situaţia în care solicitantul locului de parcare este o altă persoană decât proprietarul apartamentului cu destinaţie de locuinţă, se va prezenta şi copie de pe contractul de cedare a folosinţei acestuia (contract de comodat, contract de închiriere avizat de ANAF). În situația în care solicitantul este unul din asociații persoanei juridice nu se solicită contract de comodat ci numai dovada calității de asociat și dovada domiciliului sau reședinței în acest imobil;

d) Copie de pe Certificatul de înmatriculare/dovada înlocuitoare în situația înmatriculării  autoturismului deţinut în proprietate sau în folosinţă, care să includă inspecţia tehnică periodică valabilă la data validării documentelor. În situaţia în care solicitantul locului de parcare este o altă persoană decât proprietarul autoturismului, se vor prezenta documente privind dreptul de folosinţă a autoturismului: contract de leasing, contract de comodat, dovada calității de asociat în cazul autoturismelor proprietate a unei persoanei juridice folosit de către asociat, împuternicire a persoanei juridice pentru persoanele cărora li se încredințează autoturismul în mod permanent, certificatul de căsătorie dacă autoturismul este înmatriculat pe numele soțului/soției și dovada că acesta este bun comun, etc.

(3) Pentru persoanele cu handicap şi persoanele încadrate într-un grad de invaliditate, pe lângă documentele obligatorii prevăzute la alin. (2) lit. a)-c), se va depune și Cerificatul de încadrare în grad de handicap sau invaliditate. Dacă Certificatul de încadrare în grad de handicap sau invaliditate are perioadă determinată, solicitantul are obligația de a depune un alt certificat la momentul reînnoirii acestuia, în caz contrar, contractul de comodat fiind transformat automat în contract de închiriere la expirarea valabilității Certificatului.

(4) Pentru persoanele prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. a)-d), pe lângă documentele obligatorii prevăzute în acest articol la alin. (2) lit. a)-d), se va depune copia actului care atestă calitatea conferită de legile speciale recurente fiecărei categorii.

(5) Copiile de pe documentele specificate în cuprinsul prezentului articol vor fi semnate pentru conformitate pe proprie răspundere de către solicitant și transmise după cum urmează:

a) în caz de licitaţie publică cu strigare se vor depune la Primăria Municipiului Slobozia - Centrul de Relaţii cu Publicul sau transmite în mod electronic la adresa de e-mail oficială de contract a Primăriei Municipiului Slobozia;

b) în caz de licitaţie electronică se vor încarca documentele aferente înscrierii la licitație, în platforma electronică specifică, în formatul acceptat de aceasta, cele vechi urmând a fi arhivate la un interval de 6 luni.

 

(11) . Articolul 52^1 din cadrul Capitolului IV al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 52^1. Pot beneficia de loc de parcare gratuit asistenții personali ai  persoanelor cu handicap în baza contractului individual de muncă și a certificatului de încadrare în grad de handicap sau, în situația în care persoana cu handicap a optat pentru indemnizație, îngijitorul acesteia, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap și a unei declarații pe propria răspundere privind gradul de rudenie și asumarea responsabilității față de persoana cu handicap. Gradul de rudenie/ afinitate  admis în soluționarea cererii este până la gradul IV, inclusiv. În ambele situații cererea de acordare loc de parcare se completează cu documentele prevăzute de art. 50 din prezentul Regulament.”

 

(12) . Articolul 73 din cadrul Capitolului IV.2 al Regulamentului pentru administrarea parcărilor de reședință în Municipiul Slobozia se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 73. Dacă, în urma soluționării contestației, se hotărăște pierderea locului de parcare obținut prin licitație, locul de parcare va fi atribuit următorului clasat la prețul oferit prin licitație cu acceptul acestuia, în condițiile prezentului Regulament. Comisia de contestații va comunica rezultatul soluționării contestației atât petentului cât și celorlalte părți implicate.”

 

Art. II. - Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 60/13.03.2025, cu modificările și completările ulterioare, rămân nemodificate.

Art.III. - Prezenta hotarare se comunică Primarului Municipiului Slobbozia, Compartimentului Patrimoniu, Concesiuni, Cadastru și Fond Funciar,  Institutiei Prefectului Judetului Ialomita și se postează pe site-ul instituției www.municipiulslobozia.ro.

Art. IV. - Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza Compartimentul Patrimoniu, Concesiuni, Cadastru și Fond Funciar.

 

Anexe:
hcl 369.pdf