Înapoi
Hotărârea nr. 175/2025 din 28.05.2025
H O T Ă R Â R E privind acordarea dreptului de folosință cu titlu gratuit Poliției Municipiului Slobozia, asupra imobilului „teren (parcare) aflat în proximitatea bazinului de înot Slobozia”
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 - (1) Se aprobă darea în folosință gratuită către Poliția Municipiului Slobozia a imobilului „teren (parcare) aflat în proximitatea bazinului de înot Slobozia” situat la adresa din strada Polivalentă nr. 7, în proximitatea bazinului de înot Slobozia, județul Ialomița.
(2) Terenul menționat la alin. (1) este proprietate publică a Municipiului Slobozia, conform HCL Slobozia 103/28.07.2011 privind modificarea și înlocuirea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 83/2001 prin care se stabilesc inventarele care alcătuiesc domeniul public al municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare, are poziția 1236 în lista de inventar și este înscris în Cartea Funciară nr. 40999 a localității Slobozia.
(3) Se aprobă Modelul Cadru de Contract de comodat, Anexă la Prezenta Hotărâre, parte integrantă din aceasta.
Art. 2 - Imobilul împreună cu terenul aferent va fi utilizat de către Poliția Municipiului Slobozia pentru desfășurarea activității specifice de conducere în regim prioritar și defensiv, destinate personalului Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița.
Art. 3 - Dreptul de folosință gratuită se acordă pentru intervalul orar 08:00 - 16:00, câte două zile pe săptămână, până la sfârsitul anului 2025.
Art. 4 - (1) În termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, se va proceda la predarea-primirea bunului imobil menționat la art. 1.
(2) Se împuternicește Primarul Municipiului Slobozia să semneze toate documentele privind predarea-primirea celor două imobile date în administrare.
Art. 5 - Municipiul Slobozia, în calitate de proprietar al terenului, are următoarele obligații:
a) să verifice modul în care sunt respectate condițiile privind folosința bunului, așa cum au fost stabilite prin actul de dare în folosință gratuită și prin lege;
b) să solicite încetarea folosinței gratuite și restituirea bunului, atunci când interesul public legitim o impune.
Art. 6 - (1) Poliția Municipiului Slobozia, în calitate de titular al dreptului de folosință gratuită, are următoarele obligații:
a)să folosească bunul potrivit destinaţiei în vederea căreia i-a fost acordată folosinţa gratuită;
b)să permită accesul prorietarului pentru efectuarea controlului asupra bunurilor;
c)să nu modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui;
d) să suporte cheltuielile de întreținere ale bunului dat în folosință gratuită;
e)la încetarea folosinţei gratuite, să restituie bunul în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii, şi liber de orice sarcini;
f)folosinţa dobândită în baza prezentei Hotărâri nu poate fi transmisă, nici oneros şi nici cu titlu gratuit, unei alte persoane;
g)titularul dreptului de folosinţă gratuită are obligaţia de a informa Municipiul Slobozia cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică, precum şi la existenţa unor cauze sau iminenţa producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului.
(2) Titularului dreptului de folosință gratuită i se aplică sancțiunile contravenționale stipulate la art. 352 din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazul nerespectării obligațiilor menționate la alin. (1).
Art. 7 - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publicului prin afişarea la sediul Primăriei Municipiului Slobozia, respectiv pe website-ul www.municipiulslobozia.ro.
Art. 8 - Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija Secretarului General al Municipiului Slobozia Instituției Prefectului - Județul Ialomița în vederea exercitării controlului de legalitate și Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, în vederea aducerii la îndeplinire.
Anexe:
hcl 175.PDF
hcl 175.PDF