Înapoi

Hotărârea nr. 79/2015 din 28.05.2015

H O T Ă R Â R E privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor libere construite prin ANL în Municipiul Slobozia

Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 28 mai 2015, Având în vedere: Expunerea de motive a domnului primar Alexandru Stoica; Referatul de specialitate al Serviciului Gospodărie Comunală, înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr.39517/2015, Raportul de avizare al Comisiei pentru Învățământ, Cultură, Sănătate, Sport, Tineret, Protecție Socială din cadrul Consiliului Local al Municipiului Slobozia; Prevederile art. 8, alin. 3 din Legea nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 15 alin. 9 din H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, cu modificările şi completările ulterioare, art. 22, 23 și 25 din H.C.L. nr. 217/18.12.2014 privind aprobarea unui Regulament referitor la atribuirea locuințelor pentru tineri construite prin A.N.L. în Municipiul Slobozia, ale HCL nr. 169/30.10.214 privind aprobarea listelor de acces şi de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe construite prin A.N.L., în Municipiul Slobozia, județul Ialomița În conformitate cu prevederile art. 36, alin. 1- 2, lit. d), coroborat cu alin. 6 , lit.a) punctul 5, respectiv art. 45, alin. 3 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 Se aprobă lista de repartizare a locuințelor libere construite prin ANL în Municipiul Slobozia, conform Anexei , parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publicului prin afişarea la sediul Primăriei Municipiului Slobozia, respectiv pe siteul www.sloboziail.ro Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija secretarului Municipiului Slobozia, Serviciul de Gospodărie Comunală în vederea aducerii la îndeplinire.