Hotărârea nr. 290/2023 din 07.11.2023
H O T Ă R Â R E privind încheierea unui Acord de Parteneriat între UAT Municipiul Slobozia și Mănăstirea „Sfinții Voievozi” Slobozia
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1 - Se aprobă încheierea Acordului de Parteneriat între UAT Municipiul Slobozia și Mănăstirea „Sfinții Voievozi” Slobozia, conform Anexei ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Scopul asocierii entităților menționate la art. 1 este acela de a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor, contribuţia financiară proprie a fiecărei părţi la bugetul proiectului, precum şi responsabilităţile ce le revin în depunerea și implementarea activităţilor aferente proiectului: „RESTAURARE, CONSOLIDARE, PROTECȚIE ȘI CONSERVARE A MĂNĂSTIRII SFINȚII VOIEVOZI CU HRAMUL SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL DIN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDEȚUL IALOMIȚA”, care se va depune în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027, Prioritatea 6 - O regiune atractivă, Obiectiv specific RSO 5.1 - ”Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane”, precum și pe perioada de durabilitate și de valabilitate a contractului de finanțare.
Art. 3 - Se împuternicește Primarul Municipiului Slobozia să semneze Acordul de Parteneriat și orice alte documente necesare, pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor propuse în cadrul asocierii.
Art. 4 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publicului prin afişarea la sediul Primăriei Municipiului Slobozia, respectiv pe website-ul https://municipiulslobozia.ro.
Art. 5 Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija Secretarului General al Municipiului Slobozia Direcției Tehnice și Dezvoltare, Direcției Juridice și Administrație Publică Locală și, Mănăstirii „Sfinții Voievozi” Slobozia, în vederea aducerii la îndeplinire.
290.pdf