Înapoi

Hotărârea nr. 220/2023 din 21.09.2023

H O T Ă R Â R E privind acordarea dreptului de folosință cu titlu gratuit Poliției Municipiului Slobozia, asupra imobilului „Sediu Administrativ” împreună cu terenul aferent, situat în municipiul Slobozia, strada Crinilor nr. 1, județul Ialomița

 H O T Ă R Ă Ş T E:

 

 Art. 1 - (1) Se aprobă darea în folosință gratuită către Poliția Municipiului Slobozia a imobilului „Sediu administrativ” împreună cu terenul aferent, situat în municipiul Slobozia, strada Crinilor nr. 1, județul Ialomița, având datele de identificare în Anexa ce face parte integrantă la prezenta hotărâre.

(2)Terenul menționat la alin. (1) este proprietate privată a Municipiului Slobozia, conform nr. 104/28.07.2011 privind aprobarea inventarului domeniului privat al Municipiului Slobozia, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările și completările ulterioare, are poziția 1362 în lista de inventar, este înscris în Cartea Funciară nr. 33593 a localității Slobozia și are o valoare de inventar de 454.985,12 lei.

Art. 2 - Imobilul împreună cu terenul aferent va fi utilizat de către Poliția Municipiului Slobozia pentru desfășurarea activității specifice acestei instituții pe perioada derulării investiției - „Reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice a clădirii cu destinația de sediu al Poliției Municipiului Slobozia”.

 

 

Art. 3 - Dreptul de folosință gratuită se acordă până la data de 30 septembrie 2024, cu posibilitatea prelungirii, în cazuri temeinic justificate, legate de finalizarea investiției.

Art. 4 - (1) În termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, se va proceda la predarea-primirea bunului imobil menționat la art. 1.

(2) Se împuternicește Primarul Municipiului Slobozia să semneze toate documentele privind predarea-primirea celor două imobile date în administrare.

Art. 5 - Municipiul Slobozia, în calitate de proprietar al terenului, are următoarele obligații:

a) să verifice modul în care sunt respectate condițiile privind folosința bunului, așa cum au fost stabilite prin actul de dare în folosință gratuită și prin lege;

b) să solicite încetarea folosinței gratuite și restituirea bunului, atunci când interesul public legitim o impune.

Art. 6 -  (1) Poliția Municipiului Slobozia, în calitate de titular al dreptului de folosință gratuită, are următoarele obligații:

a)să folosească bunul potrivit destinaţiei în vederea căreia i-a fost acordată folosinţa gratuită;

b)să prezinte, anual, autorităţilor prevăzute la art. 287, rapoarte privind activitatea de utilitate publică desfăşurată, gradul de implementare la nivelul colectivităţii, precum şi prognoze şi strategii pentru perioada următoare;

c)să permită accesul autorităţilor prevăzute la art. 287 pentru efectuarea controlului asupra bunurilor;

d)să nu modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui;

e) să suporte cheltuielile de întreținere ale bunului dat în folosință gratuită;

f)la încetarea folosinţei gratuite, să restituie bunul în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii, şi liber de orice sarcini;

g)folosinţa dobândită în baza actului prevăzut la art. 349 nu poate fi transmisă, nici oneros şi nici cu titlu gratuit, unei alte persoane;

h)titularul dreptului de folosinţă gratuită are obligaţia de a informa autorităţile prevăzute la art. 287 cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică, precum şi la existenţa unor cauze sau iminenţa producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului.

(3) Titularului dreptului de folosință gratuită i se aplică sancțiunile contravenționale stipulate la art. 352 din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazul nerespectării obligațiilor menționate la alin. (1).

Art. 7 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publicului prin afişarea la sediul Primăriei Municipiului Slobozia, respectiv pe website-ul https://municipiulslobozia.ro. 

Art. 8 - Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija Secretarului General al Municipiului Slobozia,  Biroului Evidență Patrimoniu și Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, în vederea aducerii la îndeplinire.

Anexe:
220.pdf