Înapoi
Hotărârea nr. 18/2015 din 26.02.2015
HOTĂRÂRE privind stabilirea cuantumului chiriilor aferente locuinţelor situate în blocurile ANL 2010, T1 și T2, datorate de către chiriaşii care au împlinit vârsta de 35 de ani
Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 26 februarie 2015,
Având în vedere:
Expunerea de motive a domnului Primar Alexandru Stoica;
Raportul de specialitate comun al Serviciului Gospodărie Comunală și Compartimentului Patrimoniu înregistrat la Primăria Municipiului Slobozia sub nr. 19883/2015;
Rapoartele de avizare ale Comisiei Economico financiare, Comisia pentru Învăţământ, Cultură, Sănătate, Tineret, Protecţie Socială, respectiv Comerţ Prestări servicii din cadrul Consiliului Local Slobozia,
Prevederile art. 8, alin. 4, lit. a) din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 19^4, alin. 2 coroborat cu Anexa 16 din H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 2, lit. c) coroborat alin. 5, lit. b), respectiv art. 45, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă cuantumul chiriilor aferente locuinţelor situate în blocurile ANL 2010, datorate de către chiriaşii care au împlinit vârsta de 35 de ani şi cărora le-au fost prelungite contractele de închiriere, noile chirii fiind recalculate în temeiul prevederilor H.G. nr. nr. 962/2001, cu modificările şi completările ulterioare, conform Anexei la prezenta hotărâre.
Art. 2 – Chiriile recalculate conform art. 1 vor fi actualizate anual cu indicele de inflaţie.
Art. 3 – Serviciul de Gospodărie Comunală şi Serviciul Juridic vor întreprinde demersurile necesare încheierii de acte adiţionale referitoare la
contractele de închiriere cu beneficiarii locuinţelor situate în blocurile ANL 2010, care au împlinit vârsta de 35 de ani.
Art. 4 - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin afişare la sediul Primăriei municipiului Slobozia, pe site-ul www.sloboziail.ro, precum şi în mass media locală.
Art. 5 - Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului Municipiului Slobozia, Serviciului de Gospodărie Comunală şi Direcţiei Economice – Compartiment Patrimoniu, în vederea aducerii la îndeplinire.
Anexe:
hcl 18 cunatum chirii .pdf
hcl 18 cunatum chirii .pdf