Înapoi

Hotărârea nr. 148/2023 din 29.06.2023

H O T Ă R Â R E privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Șoseaua Nordului, bloc T2, scara B, etaj 3, apartament 16, către doamna Ene Larisa-Alexandra și domnul Ene Laurențiu

 H O T Ă R Ă Ş T E: 

Art. 1. - (1) Se aprobă vânzarea apartamentului de  tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Șoseaua Nordului, bloc T2, scara B, etaj 3, apartament 16, către doamna Ene Larisa-Alexandra și domnul Ene Laurențiu, în calitate de chiriași ANL, conform contractului de închiriere nr. 44506/08.06.2015 şi ale actelor adiţionale ale acestuia, proprietatea statului, administrat de UAT Municipiul Slobozia. 

(2) Locuinţa ce face obiectul prezentei hotărâri, construită prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, este compusă dintr-un apartament cu 1 (una) cameră, cu suprafață construită de 53,00 mp, suprafață utilă de 39,00 mp, cote părți comune 6 mp, fiind identificată cu nr. cadastral 36013-C2-U28. 

Art. 2. - (1) Vânzarea apartamentului ANL identificat la art. 1 se va face cu plata în rate lunare egale, cu un preţ final de vânzare de 154.039,21 lei (cu TVA) care include şi comisionul de 1% în sumă de 1.525,14 lei. Valorile de 154.039,21 lei şi 1.525,14  lei sunt stabilite prin fişa de calcul anexată la prezenta hotărâre. 

(2) Ratele lunare vor cuprinde o dobândă care acoperă dobânda de referinţă a BNR la care se adaugă două puncte procentuale. Dobânda este cea valabilă la data încheierii contractului de vânzare cumpărare şi rămâne neschimbată pe întreaga durată a contractului, fiind aplicabilă la valoarea rămasă de achitat. Această dobândă va fi cumulată  şi cu eventuale majorari de întârziere datorate pentru neplata la termen.

Art. 3. - (1) Doamna Ene Larisa-Alexandra și domnul Ene Laurențiu vor achita prețul locuinței astfel: avans de 41% în valoare de 54.762,00 lei, precum și 1% comision în valoare de 1.335,65 lei la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar restul prețului de 78.803,01 lei în rate lunare egale eșalonate pe o perioadă de 10 de ani.

(2) Ratele vor fi plătite lunar, în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni.

(3) Pentru obligaţiile neachitate în termen, se vor percepe majorări de întârziere în procent de 2% din cuantumul lor, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(4) Executarea obligaţiei de plată a ratelor poate fi suspendată pentru o perioadă de maximum 3 luni. Suspendarea se dispune în condiţiile în care titularul contractului de vânzare cu plata în rate lunare depune o cerere motivată cu 15 zile înainte de data stabilită pentru plata ratei curente, însoţită de acte doveditoare privind diminuarea veniturilor. Durata contractului nu se prelungeşte cu perioada pentru care a intervenit suspendarea, valoarea ratelor lunare fiind recalculată corespunzător.

(5) Suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare poate fi solicitată doar după minimum 36 de luni de la expirarea unei alte perioade de suspendare şi de maximum 3 ori până la achitarea integrală a valorii de vânzare;

(6) După expirarea perioadei de suspendare a executării obligaţiei de plată a ratelor lunare, în cazul neachitării primei rate, contractul de vânzare-cumpărare se consideră reziliat de drept, fără nicio altă formalitate, titularul contractului fiind considerat de drept în întârziere şi având obligaţia de a preda locuinţa la data notificată.

(7) În cazul rezilierii prevăzută la alin. (6), titularul contractului este decăzut din dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate.

Art. 4. - De la data semnării contractului de vânzare-cumpărare cu plate în rate lunare egale și până la achitarea integrală a valorii de vânzare, titularul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate egale, va avea următoarele obligații:

(1) Cheltuielile pentru întreținere, reparații curente, precum și reparațiile capitale, sunt în sarcina titularului contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate egale.

(2) Obligațiile încheierii contractelor de asigurare a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor și plății primelor de asigurare obligatorii revin titularului contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate egale.

Art. 5. - (1) Transferul dreptului de proprietate asupra locuinţei se produce după achitarea integrală a valorii de vânzare, cu îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.

(2) Odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinţei, titularul contractului dobândeşte şi dreptul de folosinţă asupra cotei-părţi de teren aferente acesteia (31 mp), pe durata existenţei clădirii.

Art. 6.  Doamna Ene Larisa-Alexandra și domnul Ene Laurențiu vor fi notificați de către Biroul Patrimoniu, Cadastru și Fond Funciar, în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare al locuinţei.

Art. 7. – Cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare cumpărare vor fi suportate de către cumpărător.

Art. 8. – Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija Secretarului General al Municipiului Slobozia, Biroului Patrimoniu, Cadastru și Fond Funciar și Direcţiei Finanțe Publice Locale în vederea ducerii la îndeplinire. 

 Art. 9.  La data intrării în vigoare a prezentei hotarâri, HCL Slobozia nr. 82/30.03.2023 se abrogă.